Proteine – efectele consumului în exces

Este bine cunoscut faptul că atunci când se consumă proteine organismul beneficiază de numeroase avantaje pentru sănătate. Ajută la dezvoltarea musculaturii şi este un ajutor de nădejde pentru persoanele care doresc să slăbească. Dar este bine să privim puţin şi reversul medaliei, mai exact la motivele pentru care este dăunător să îl  consumi în exces.

Ce se întîmplă dacă consumi proteine în exces?

Suplimentele de proteine pot fi găsite sub formă de pudră şi cu arome delicioase, aspect care face să fie foarte simplu să se depăşească dozele recomandate. Un shake proteic din comerţ poate conţine la fel de multe proteine ca o friptură iar un baton proteic poate să conţină aceeaşi cantitate de proteine ca o omletă din trei ouă. Suplimentele acestea provin din produse de origine animală precum zer sau cazeină sau din plante precum soia, orez sau mazăre. Până în prezent nu există studii prin care să se spună cu exactitate ce se întâmplă în cazul consumului de proteine în exces şi care sunt riscurile pe care le implică. Pe termen lung nimeni nu poate spune care sunt efectele pe care le produce consumul în exces, ceea ce este destul de îngrijorător, având în vedere că acest lucru nu poate fi descoperit decât pe propria lui piele.

Alt articol de blog : Cameră frigorifică – ce trebuie să ai în vedere când o alegi?

proteine

Ce trebuie să faci pentru a beneficia de tot ce are nevoie organismul tău?

Organismul are nevoie de proteine pentru că produce aminoacizii pe care corpul nu poate să îi producă în lipsa proteinelor. Cu ajutorul proteinelor se menţine masa musculară, oasele, pielea şi ţesuturile. Proteinele sunt esenţiale dar totuşi este recomandat să se menţină un echilibru. De asemenea, nu este recomandat ca alimentaţia să fie formată numai din proteine deoarece organismul are nevoie şi de alţi nutrienţi pentru a putea funcţiona corespunzător.

Dacă doreşti să incluzi în dieta ta proteine atunci este important să alegi un produs de calitate aşa cum găseşti în magazinul online www.pronaturasport.ro.

Următorul articol de blog : Instalare aer condiţionat – sfaturi de amplasare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *